DENT ESTET vede în implicarea socială mai mult decât o tendinţă actuală, prezenta din ce în ce mai mult în cadrul companiilor naţionale şi multinaţionale.
Pentru DENT ESTET implicarea socială este o generozitate a spiritului şi, în acelaşi timp, un crez. Crezul că putem ajuta prin gesturile noastre, prin contribuţiile noastre, prin acţiunile noastre.
Prin programele sale educaţionale DENT ESTET încearcă să contribuie la educarea şi informarea corectă a copiilor din grădiniţe şi şcoli în ceea ce priveşte importanta igienizării dentare corecte şi a alimentaţiei sănătoase. DENT ESTET subliniază rolul esenţial al prevenţiei şi minimei intervenţii în cadrul profilaxiei dentare.
- „Prevenţie şi Minimă Intervenţie” -
Conceptul de stomatologie de minimă intervenţie a cunoscut o definire a principiilor în anul 2002, în cadrul adunării generale a FDI World Dental Federation, şi are în vedere prevenţia cariilor dentare şi asigurarea unei minime intervenţii asupra danturii.
Clinicile DENT ESTET şi-au propus să se implice social prin informarea întregii populaţii, prin apariţii mass-media atât presa scrisă cât şi televiziune, asupra acestor concepte care ne semnalează importanţă majoră a profilaxiei dentare în scopul prevenirii şi minimizării problemelor dentare, respectiv abordarea cauzalităţii şi nu doar tratarea simptomatologiei afecţiunii carioase.
Suntem convinşi că aceasta este cea mai bună soluţie pentru educarea şi implementarea unui stil de viaţă adecvat, natural, orientat către sănătate, prevenţie şi echilibru.
| Descarca documentul |
Programul Educaţional „Zâmbeşte frumos, Trăieşte frumos!”
Începând din luna aprilie 2009, DENT ESTET® a lansat două Programe Educaţionale adresate grădiniţelor, şcolilor şi liceelor, intitulate „Să creştem zâmbete sănătoase” şi „Zâmbeşte frumos, Trăieşte frumos!”. Scopul acestor programe este de a pregăti copiii pentru prima vizită la stomatolog şi de a învăţa, atât copii cât şi adolescenţii, regulile de igienă dentară şi principiile unei alimentaţii sănătoase.
În cadrul programului „Să creştem zâmbete sănătoase” clinica DENT ESTET 4 KIDS asigură, în mod gratuit, copiilor din grădiniţe şi şcoli, o primă vizită de acomodare - HAPPY VISIT®, în cadrul căreia cei mici vor avea posibilitatea de a se juca cu scaunul stomatologic, vor desena, vor învăţa tehnicile de periaj corect, vor juca scenete menite să îi ajute să se acomodeze cu rolul de micuţ pacient şi, nu în ultimul rând, vor beneficia de o consultaţie dentară completă.
Cel de-al doilea program educaţional, „Zâmbeşte frumos, Trăieşte frumos!” şi presupune educarea pre-adolescentilor şi adolescenţilor cu privire la importanţa unui zâmbet sănătos şi implicit estetic, prezentarea fiind concepută sub forma interactiva şi percepută de către tineri ca fiind interesantă şi atractivă. De asemenea, informăm părinţii asupra beneficiilor unei intervenţii minim invazive timpurii, diminuând sau chiar evitând intervenţiile dificile, invazive şi dureroase ale unei danturi ce prezintă afecţiuni netratate la timp. Extrem de importantă la această vârstă este şi intervenţia ortodontica, în cazul prezenţei anomaliilor dento-maxilare. Aparatele ortodontice purtate la această vârstă au rezultate spectaculoase, ştiut fiind faptul că ţesutul dentar este încă în formare. De aceea, unul din obiectivele noastre este de a informa adolescentul, atât asupra opţiunilor şi avantajelor purtării aparatului ortodontic dar şi asupra riscurilor şi efectelor negative care vor apărea în cazul în care nu se intervine ortodontic la timp.
Descarca documentul ![]()
- Desfăşurat în parteneriat cu Fundaţia „Heart of Hope” -
Prin programele de voluntariat dezvoltate de Fundaţia Heart of Hope, specialiştii în medicină dentară pediatrica din cadrul clinicii DENT ESTET 4 KIDS, sprijină copiii cu dizabilităţi neuropsihice sau cei care provin din familii disfuncţionale. Aceştia beneficiază gratuit de tratamente stomatologice, igienizare şi profilaxie ce constau în: detartraje, periaj profesional, sigilari şi fluorizări, restaurări dentare şi extracţii dentare.
Din anul 1998, Fundaţia „Heart of Hope” în parteneriat cu mai multe organizaţii non - profit din America, printre care şi „Medical Team International” - una dintre cele mai mari organizaţii non profit de pe coasta de NV din America - au oferit copiilor, din centrele de plasament sau familiilor disfuncţionale asistenta stomatologica gratuită.
| Descarca documentul |
Programul de implicare socială şi ajutor comunitar „Nouă ne pasă!”
- desfăşurat în parteneriat cu Fundaţia „Salvaţi Copiii” -

Engleza
Italiana











