Dr. Alice Gavrilescu

alice gavrilescu

Dr. Alice Gavrilescu a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” în anul 2009, iar din iunie 2010 s-a alăturat echipei DENT ESTET. Pregătirea şi competențele sale în stomatologie o recomandă în activitatea pe care o desfăşoară în cadrul clinicii, zâmbetele sutelor de pacienți care au beneficiat de tratamentele sale fiind cea mai puternică mărturie a profesionalismului și expertizei sale.

Dr. Alice Gavrilescu participă periodic la cursuri şi training-uri de specializare. Fiind constant preocupată de completarea şi perfecţionarea competențelor profesionale, Dr. Gavrilescu este medic stomatolog specialist în chirurgie dento-alveolară din anul 2013.

  • Congresul ImplantoDays, ediția 4, iunie 2017
  • Congresul Team, Cluj, România, iunie 2017
  • Zilele Paro-Protetice ale AMSPPR, București, România, martie 2017
  • Phantom master course for implant surgery training, Nurenberg, Germania, decembrie 2016
  • Interferențe multidisciplinare în medicina dentară. Noi tendințe și direcții în endodonție, pentru atingerea dezideratelor de funcționalitate și estetică în practica stomatologică. Tehnologii informatice în domeniu: avantaje-costuri, București, România, Noiembrie 2016
  • Curs hands-on From Planning to Complex organizat de Straumann pe format ITI, București, Noiembrie 2016
  • Reabilitare estetică complexă, dr. Domenico Massironi și dr. Alessandro Conti, Quintessence România, București, 2016
  • Curs de excelență în estetică – reabilitare estetică complexă. Restaurări directe și indirecte în zona estetică (hands-on), Quintessence România, 2016
  • „1 bredent group days South-East Europe, 3rd SKY Fast&Fixed Forum Romania”, Noiembrie 2o15
  • „Congresul de medicină dentară Metode, tehnici și viziuni interdisciplinare în reabilitarea orală. Asigurarea unei predictibilități estetice și funcționale de succes: îmbunătățirea osteointegrării tisulare a implanturilor, utilizând tehnici complexe de chirurgie parodontală”, București, 2015
  • „1st Annual NYU in Romania Program in cooperation with the Society of Aesthetic Dentistry in Romania”
  • „Advances in Implantology, Periodontics and Aesthetics”, New York University College of Dentistry, 2014
  • „Intensive training course on modern dental implant therapy concepts using SKY dental implants (including Fast&Fixed)”, Germania, 2014
  • „Tehnici avansate în implantologie, parodontologie și estetică dentară”, SSER, București, 2014
  • „Predictable results in prosthetic dentistry. Microvision approach – Theoretical & Hands-on Microscope Course”, București, România, 2013
  • LUMINEERS Snap on Smiles”, Las Vegas, SUA, 2011
  • „Protezarea Supraimplantară, Secretul Succesului în Implantologie”, București, 2011
  • „Curs teoretic și practic Ocluzologie și arc facial”, București, 2011
  • „Abordări actuale în reabilitarea implanto-protetică SRRO”, Iași, 2010
  • „Curs Esențialul în protetică”, București, 2010
  • „Congresul Internațional de Reabilitare Orală – Societatea Română de Implantologie Orală și Biomateriale”, București, 2010
  • „Congresul SSER cu tema Estetica dentară: cerință sau necesitate”, București, 2010