Chirurgie dentară

Uneori, înainte de a realiza un implant dentar, poate fi necesar să urmați o intervenție chirurgicală complementară (numită sinus lift – ridicarea membranei sinusului), pentru a obține în zona arcadei superioare o masă osoasă cu profunzimea și lățimea necesare sau spațiul necesar.

Medicii Clinicii Stomatologice DENT ESTET sunt specializați în țară și în străinătate pentru realizarea intervențiilor de chirurgie orală foarte complexe la cele mai înalte standarde. Intervenția de sinus lift se realizează în toată lumea cu succes de mai bine de 20 de ani, devenind populară odată cu apariția implanturilor dentare.

 

Chirurgia orală se axează pe tratamentul operator al afecțiunilor, traumatisme și defecte de ordin funcțional și estetic de la nivelul feței, cavității orale, dinților și a maxilarelor.

Unele tratamente dentare necesita o abordare multidisciplinara profunda care presupune si o interventie chirurgicala.

Ridicarea membranei sinusului este necesară deoarece:

  • maxilarul superior are mai puțin os decât cel inferior
  • există pierderi osoase din cauza unor boli gingivale
  • la pierderea dinților naturali, osul în care aceștia au fost implantați se resoarbe, printr-un proces natural, micșorând spațiul osos disponibil pentru inserarea de implanturi
  • dimensiunea cavităților sinusale diferă de la o persoană la alta și crește odată cu vârsta

 

 

Consultă lista de prețuri

Cum doriţi sa fiţi contactat?

Tratamentul dentar solicitat: