Igiena dentară

Profilaxia, prima și cea mai importantă etapă a îngrijirii dinţilor!

Respectarea măsurilor profilactice ne ajută să salvăm timp și efort şi să eliminăm un eventual disconfort al tratamentelor stomatologice. Menținerea unui zâmbet sănătos pe termen lung ține de fiecare dintre noi, de felul în care respectăm recomandările medicului dentist cu privire la procedurile simple de igienă dentară, atât acasă, cât și în cadrul ședințelor periodice de igienizare profesională, o dată la 6 luni.
Realizarea periajului dentar în fiecare zi, de cel puțin 2 ori, este vitală în menținerea unui zâmbet sănătos și pentru prevenirea acumulării tartrului. Periajul de seară este cea mai importantă sesiune de igienizare personală zilnică. Este suficientă omiterea demersului într-o singură seară pentru a afecta rezultatele obținute chiar și prin igienizarea profesională până în acel moment.

 

1. Profilaxia dentară

a.personală: periajul dentar regulat, ața dentară și apa de gură, precum şi alimentaţia sănătoasă
b. profesională: controlul stomatologic periodic, periajul profesional şi detartrajul – efectuate de două ori pe an
2. Periuţa de dinţi manuală

Periuţa de dinţi trebuie să aibă peri moi (soft) sau medii (medium) ca duritate pentru a evita lezarea gingiei.
Pentru o igienă dentară completă recomandăm schimbarea periuţei de dinţi la interval de trei-patru luni. Periuţa de dinţi uzată nu poate curăţa eficient dinţii!

 

3. Periuţa de dinţi electrică

Desi unii pacienţii sunt motivaţi de faptul că periuţa electrică este mai eficientă şi simt că dinţii se curăţă mai bine, este important să se respecte aceleași reguli de periaj. Se recomandă înlocuirea capului periuţei la interval de 3 luni sau mai devreme în cazul în care periile au început să se uzeze

 

4. Periuţa interdentară

Este recomandată purtătorilor de punţi dentare şi aparate ortodontice fixe. Este de mărimi diferite şi asigură curăţarea zonelor inaccesibile altui tip de periuţe

 

5. Duşul bucal

Aparatul prezintă un recipient în care se pune apă sau apă de gură şi o ansă (sau două, în funcţie de tipul aparatului). Ansa proiectează soluţia cu o presiune reglabilă, sub forma unui jet unic sau difuz. Duşul bucal este indicat pentru curăţarea zonelor greu accesibile şi pentru masaj gingival.

 

6. Pasta de dinţi

Majoritatea pastelor de dinţi au ca și componente de bază calciul, fluorul și o substanţă antiseptică. Există însă şi paste cu o componentă uşor abrazivă sau chiar substanţă uşor anestezică. Indiferent însă de tipul de pastă de dinţi ales, nu uitaţi că numai un periaj corect ca tehnică, durată și frecvenţă completează calitatea pastei de dinți

 

7.Aţa dentară

Aţa dentară se găseşte în farmacii, în cabinete dentare sau în hypermarketuri. Se recomandă utilizarea aţei dentare cel puţin o dată pe zi pentru o igienă dentară completă, iar atunci când nu este posibil, minimum de trei ori pe săptămână. Aceasta poate reduce riscul apariţiei cariilor cu până la 80%, cu ajutorul aței dentare putând fi înlăturată placa bacteriană din zonele greu accesibile periajului (spaţiile interdentale)

 

8. Apa de gură

Apa de gură este un produs antiseptic, antibacterian, ce combate dezvoltarea microbilor patogeni în cavitatea bucală. Aceasta nu înlocuieşte periajul dentar, ci îl completează. De asemenea, se recomandă utilizarea acesteia conform indicațiilor medicului dentist

 

9. Igienizarea dentară profesională

Periajul dentar zilnic este extrem de important, dar chiar şi în cazul în care este efectuat corect şi regulat, nu este 100% eficient în a îndepărta şi depunerile de tartru care se acumulează periodic pe dinţi. Așadar, este necesară și intervenţia de curăţare profundă şi de îndepărtare profesională a tartrului prin efectuarea ședințelor profesionale de profilaxie!

O bună igienă orală este importantă atât din punct de vedere estetic, cât și pentru starea generală de sănătate. O igienă dentară precară poate conduce la probleme medicale complexe precum boala gingiilor, infecții, pierderea osului din maxilare, boli de inimă, accidente vasculare, cerebrale etc. Vizitele regulate la medicul stomatolog previn aceste probleme și te ajută la menținerea unei bune igiene dentare.

tehnici corecte de periaj

Tehnicile corecte de periaj dentar

Este important ca periajul să fie realizat de cel puțin 2 ori în fiecare zi, în special seara înainte de culcare, fără a mai consuma alimente sau lichide după, în afară de apă.

Se aşează periuţa de-a lungul gingiei, în unghi de 45˚ faţă de suprafaţa verticală a dinţilor. Perii trebuie să atingă atât gingia, cât şi suprafaţa dinţilor. Se periază cu blândeţe suprafaţa exterioară a dinţilor, descriind o mişcare dinspre gingie spre dinte (de la roz la alb). Păstrând unghiul de 45˚, se periază suprafaţa interioară a dinţilor uşor, cu mişcări circulare, scurte şi blânde, din interior către exterior.

Urmează apoi periajul intraoral a molarilor, cu aceleaşi mişcări circulare, în final periindu-se suprafaţa orizontală (ocluzală) a dinţilor, atât la maxilar, cât şi la mandibula.

Nu apăsaţi în mod excesiv, placa bacteriana este îndepărtată în special de către vârfurile perilor. Dacă aveți sângerări în timpul periajului, înseamnă că gingia este inflamată din cauza acumulării de placă. În acest caz, insistați cu periuța în acea zonă pentru a elimina placa și pentru a elibera gingia.

La final, pentru o igienă completă, dar şi pentru o respiraţie proaspătă este recomandat să vă periaţi şi limba dinspre interior către exterior. Clătiţi de trei-patru ori după efectuarea periajului.

Consultă lista de prețuri

Cum doriţi sa fiţi contactat?

Tratamentul dentar solicitat: