Echipa DENT ESTET
Dr. Cristian Csapo-Martinescu
Medic Stomatolog – ESTETICĂ DENTARĂ
Atestat IMPLANTOLOGIE
AMBASADOR STRAUMANN® PURE CERAMIC
CERTIFICARE DIGITAL SMILE DESIGN®

Stabileşte acum o programare cu: Dr. Cristian Csapo-Martinescu
Programează-te onlineInterviu
DR. CRISTIAN CSAPO-MARTINESCU : "ESTETICA DENTARĂ NU ÎNSEAMNĂ DINȚII ALBI ȘI FĂRĂ VIAȚĂ CA NIȘTE BUCĂȚELELE DE FAIANȚĂ PUSE ÎN GURĂ"
Dr. Cristian Csapo-Martinescu este medic stomatolog la Dent Estet și, ca orice medic din această clinică, am ajuns la această concluzie, are o poveste extraordinară.
Dr. Cristian Csapo Martinescu a absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul UMF “Iuliu Hatieganu” din Cluj, iar în 2011 s-a alăturat echipei de specialiști DENT ESTET. Expertiza sa în varii ramuri ale stomatologiei i-au permis să aducă o contribuție majoră în departamentele DENT ESTET de Odontoterapie restaurativă, Estetică Dentară, Protetică și Endodonție. Din anul 2015 este membru cu drepturi depline al uneia dintre cele mai prestigioase instituții în domeniu la nivel mondial, Academia Americană de Stomatologie Cosmetică.
În prezent, este ales de compania Straumann, unul dintre cei mai mari producători de soluții de implant dentar premium la nivel mondial, ca singurul ambasador al gamei Straumann Pure Ceramic, cel mai estetic și nou tip de implant dentar din lume.
De asemenea, dr. Cristian Csapo-Martinescu se numără printre primii specialiști în Estetică Dentară din România certificați internațional în tehnologia Digital Smile Design, chiar de către creatorul acestei tehnologii, Christian Coachman.
Profesia de medic dentist i se potrivește mănușă și se completează perfect cu pasiunea sa pentru muzică și artă. Specialist în estetică dentară și protetică, face oamenii să zâmbească din nou cu încredere. A descoperit arta în zâmbete si o practică la nivel de excelență în cabinet, în fiecare zi. Crede cu tărie că în stomatologie este multă creativitate, iar estetica dentară cere o viziune și o abordare creativă.
Dr. Cristian Csapo-Martinescu este artist și pe scenă și în viața personală. Este atras de muzică din copilărie și nu a renunțat la pasiunea sa nici astăzi. Imbina cu măiestrie muzica, fiind chitarist in trupa Grimus, cu cea de artist al zambetelor, în cabinet.
Tot timpul liber și-l petrece cu familia și compunând muzică. Famiilia sa, cei doi copii și soția, împreună cu muzica sunt resursa lui de energie după o săptămână de lucru. Cristian este un spirit activ, merge săptămânal la tenis și iarna la munte cu placa de snowboard.
Până în prezent, dr. Csapo-Martinescu a urmat cursuri de specializare şi a participat la numeroase congrese din ţară şi din afară în vederea perfecţionării activităţii pe care o desfăşoară:
2019
- Bucharest Dentistry Summit - Aesthetic Dentistry and the art and science of Smile Design
- 8th IAOCI and Miles of Smiles World Congress Continuing Education, Florida, februarie, 2019
2018
- Soul of Esthetics (15th European Society of Cosmetic Dentistry Annual Meeting) Lisabona, Portugalia, septembrie, 2018
- Simpozionul Științific de Medicină Dentară cu Participare Internațională - „Tehnici de avangardă în practica dentară curentă”, București, România, aprilie, 2018
- Straumann Congress, Basel, Elveția, februarie, 2018
2017
- „Critical Soft Tissue Techniques in Esthetic & Implant Dentistry”, Maurice Salama, DMD – Atlanta, ianuarie, 2017
2016
- Al X-lea Congres al Societății Române de Reabilitare Orală - „Actualități în utilizarea tehnicilor moderne din praxis în medicina dentară”, București, octombrie, 2016
- BTI DAY, București, 21-22 octombrie 2016
2015
- 1st Bredent Group Days South-East Europe, 3rd SKY Fast&Fixed Forum România, București, noiembrie, 2015
- Conferința „Imagina Dental”, Monaco, 2015
2014
- „Tehnici avansate în implantologie, parodontologie și estetică dentară”, București, România, 2014
2013
- Restorative/Periodontal Interface, 2013
- N.VISION: Aesthetics Dentistry, 2013
2012
- 1st International Symposium on Esthetic, Restorative & Implant Dentistry, Madrid, Spain, 2012
- „Stomatologie de la A la Z”, București, România, 2012
- „Conceptul DSD – Metodă digitală de proiectare a zâmbetului”, Bologna, Italia, 2012
- „Geometria șlefuirii bonturilor”, București, România, 2012
- Maraton de Estetică Dentară Modernă – Al Patrulea Seminar Internațional de Estetică Dentară Contemporană, Poiana Brașov, România, 2012
2011
- “Legislație. Asigurări de sănătate”, Cluj-Napoca, România, 2011
- “Clasic și modern în medicina dentară”, Cluj-Napoca, România, 2011
2009
- Al II 2-lea Congres Internațional de Medicină Dentară, “Medicina Dentară între Standarde și Practica Curentă”, București, România, 2009
- “Aspecte practice ale profilaxiei în patologia stomatologică”, Cluj-Napoca, România, 2009
2008
- Congresul Internațional de Medicină Dentară, “Tehnici de vârf în medicina dentară”, București, România, 2008